Au trecut deja 10 zile de cand sunt tatic. Va dati seama ca in timpul asta am primit zeci de telefoane, sms-uri, mailuri de felicitari. Toti, dar absolut toti ma intreaba cum e sa fii tatic. Si mai ales baietii, ei sunt cei mai interesati sa stie care le va fi soarta dace se vor angaja la o astfel de provocare. Eu ii incurajez spunandu-le ca e super, ca viata ti se schimba radical, ca e cel mai profund sentiment de fericire pe care l-am trait vreodata, ca imaginea mutritei zambitoare te urmareste toata ziua, ca mor de nerabdare sa ajung acasa de la job sa-l tin in brate. Evident ca omit sa le povestesc de schimbatul pampersului, de incalzitul/racitul laptelui odata la 2-3 ore, de plansul neincetat din timpul noptii datorita colicilor, de oboseala care te doboara dupa o noapte de nedormit.
Insa, pe bune, nimic nu se compara cu sentimentul de a fi tata!
PS: Bagati mare, nu-i timp de pierdut, mai bine bunici tineri decat parinti batrani.
[...] dar nu cel din urma (sper eu) Eblog care a inceput ca si mine un Jurnal de tatic, cu episodul 1 si episodul 2. Problema e maestre ca ar fi bine ca acestor ganduri sa le faci ca si mine categorie separata, [...]